Exercitiu de imaginatie

Nici nu stiu despre ce sa zic mai intai …

Despre faptul ca nu reusim sa ne depasim conditia sau despre faptul ca nu mai stim ce inseamna sa fii alaturi de niste oameni si nu neaparat de natia lor.

Weekend-ul asta a fost destul de incarcat. Negativ. Din nou.

Tragedia de la Paris ne-a readus din nou in zona furiei si a disperarii, poate. In acelasi timp ne-a reactivat spiritul de judecata a celui de langa tine. De ce cu steag, de ce fara steag, de ce sa empatizezi cu “francejii” ca ne fac tigani, dar de ce nu scrii si despre rusii care au cazut cu avionul. Daca suferi pentru oamenii care au murit in Paris nu iti mai pasa de cei ce au murit in Colectiv. Si tot asa.

Pierdem esenta. Eu simt cu ne scapa esenta printre degete.

Nu este despre Paris ci este despre OAMENI care au murit si au lasat disperare in urma lor. OAMENI care n-au inteles care a fost rolul lor in povestea asta si OAMENI care vor suferi consecinte ( adica sirienii care vor fi expulzati sau arabii care vor fi bombardati desi poate nici macar nu sunt musulmani ca religie, dar nu-i intreaba nimeni). Pentru ca cineva a decis sa omoare in numele unui ideal de el stiut, pentru ca cineva nu si-a facut treaba si a pus niste burete unde nu trebuia si tot asa.

Este despre a trimite un gand bun unor OAMENI cazuti in disperare. Este despre a fi alaturi niste OAMENI care au nevoie de toata dragostea si energia pozitiva pe care le-o poti transmite.

Nu sunt un fan al natiei franceze. Nu vibrez in acelasi ritm cu ei, dar asta nu inseamna ca OAMENII aia nu au nevoie de gandul meu bun zilele astea. Pentru ca nu este despre Paris, ci despre noi toti. Si despre legea rezonantei. Ceea ce transmiti la un moment dat vei primi inapoi. Si nu inseamna ca am uitat vreo clipa de copii din Colectiv. Si nici de cei din Beirut. Si nici despre cei care traiesc la limita subzistentei intr-un sat din fundul tarii…

Doar pentru ca  nu exprim non-stop asta pe Facebook sau pe blog sau oriunde nu inseamna ca am uitat.

Cam despre asta a fost vorba in weekend-ul care a trecut. Care e mai tare in comentarii. De preferat negative. O intrecere in care castiga cel care  are mai des ultimul cuvant.

Care a culminat cu revenirea la spatiul socio-politic romanesc si chilotii fostului viitor ministru. Brusc am uitat de steaguri si am gasit un alt punct de atractie a comentariilor.

Ne impiedicam de lucruri marunte.

Asa ca am incercat sa imi imaginez o zi fara facebook, televizor, ziare, net sau orice sursa de informatie. Poate in alta zi o sa o si pun in practica. Pana atunci insa ma cufund intr-o carte: “Esti ceea ce gandesti – Dr. Wayne W. Dyer”  sau tradus din perspectiva zilelor precedente “esti ceea ce comentezi”.

Si, cu siguranta nu intamplator, chiar sambata in nebunia terorismului (fizic si verbal) citeam despre “Cum sa traiesti fara sa recurgi la forta” – fizica, verbala, de orice fel. Si era o propunere acolo: “… astazi schimba orice canal de televiziune si orice post de radio care prezinta, vizual sau auditiv folosirea fortei si a violentei…”  Merita incercat. Macar in weekend… Macar o zi…

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s